Kyoto merge mai bine când nu mai alergi

Kyoto are mai multe porți celebre decât încape într-un sejur scurt, iar orașul pedepsește persoana care le tratează ca pe o listă de bifat. Autobuzele sunt lente, aleile sunt înguste, iar ora bună în fiecare loc e ora dinaintea autocarelor. Dacă alergi, ții minte cozile. Dacă mergi pe o hartă mai mică, ții minte mirosul lemnului.

Fushimi Inari e exemplul cel mai clar. Aleea principală e deschisă toată noaptea, de aceea sfatul e mereu același: mergi în zori sau mergi târziu. Până la zece, porțile de jos sunt o târâre prin mulțime. Nu trebuie să urci tot muntele. Chiar și puțin mai sus, dincolo de primul tunel dens de torii, mulțimea se rărește. Dă-i o dimineață numai lui. Nu îl lipi de Arashiyama, de o ceremonie a ceaiului și de o cină în Gion. Astea sunt trei drumuri.

Un deal e o zi plină

Kiyomizu-dera, aleile din Higashiyama și Sanctuarul Yasaka sunt o singură plimbare, dacă le lași să fie. Începi la templu când se deschide, cobori prin străzi și ești în partea Gion a orașului până după-amiaza, fără autobuz. Ninenzaka și Sannenzaka sunt frumoase și sunt și o pâlnie. Dacă aleea e blocată, ia strada paralelă. Priveliștea de pe platforma templului e scopul, nu o fotografie cu spatele pălăriei unui străin.

Arashiyama, în vest, e cealaltă greșeală clasică. Crângul de bambus e o alee scurtă care arată goală doar devreme. Pune-l împreună cu râul și cu nimic altceva departe. Castelul Nijo e varianta de interior, plată și centrală, când vrei camere și uși pictate, nu încă un deal. Piața Nishiki e plimbarea pentru mâncare, cea mai bună spre sfârșitul dimineții, și nu e în drum spre tot. E lângă străzile în grilă din centru. Pune-o într-o zi în care ești deja acolo.

Save

Autobuze, biciclete și seara pe care merită să o păstrezi

Metroul e scurt și util. Autobuzele ajung peste tot și se târăsc. Un taxi pentru drumul scurt dintre două dealuri e adesea tariful mai blând, împărțit între două persoane, decât patruzeci de minute într-un autobuz plin, cu un rucsac mic pe genunchi. Bicicletele sunt minunate pe străzile plate și o idee proastă dacă nu ai verificat unde au voie să fie lăsate. O bicicletă lăsată în locul greșit poate să nu mai fie acolo când ieși din templu.

Păstrează o seară pentru Gion fără vânătoare de aparat. Poți vedea o maiko care trece de la o programare la alta. Poți să nu vezi. Să o urmărești sau să blochezi o alee privată pentru o poză e povestea de care locuitorii din Kyoto s-au săturat. Mergi, mănâncă, uită-te la felinare și lasă omul să fie om. Calea Filozofului, între Ginkaku-ji și Nanzen-ji, e starea opusă: un canal, o jumătate de oră dacă nu te oprești, mai mult dacă copacii fac ceva. E o plimbare, nu o bifă.

Un itinerar de trei zile în Kyoto acoperă zorii la Fushimi, un deal, o dimineață în vest sau la castel și piața. A patra zi, Kyoto începe să se simtă ca un loc în care stai, nu ca un loc pe care îl colecționezi. Dacă ai doar o zi venind din Osaka, alege o singură zonă și pleacă cu trenul pe care l-ai stabilit. Poți să îți placă un oraș pe care nu l-ai terminat.